Sunday, October 25, 2020

Antonis Fostieris — „Nemurirea fiecărei zile. Poeme”

Născut la Atena în 1953, Antonis Fostieris este originar din insula cicladică Amorgos. După studii de Drept la Universitatea din capitala Greciei, urmează un masterat de istoria Dreptului la Sorbona. Nu a exercitat niciodată meseria în domeniul juridic, dedicându-se scrisului. Editor, în colaborare cu  Thanasis Niarhos, de reviste, între care și publicația literară „I Lexi” (editată timp de trei decenii).  De la debutul din 1971 (cu placheta Marea Călătorie), a publicat zece plachete (cea mai recentă, Moartea a Doua,  în toamna 2020, reeditate, majoritatea, în mai multe rânduri. O amplă selecție din lirica sa (Poezie 1970-2005), apărută în 2008, i-a adus Premiul pentru Poezie, pentru ansamblul operei, al Fundației Kostas și Eleni Uranis. Unul dintre cei de seamă reprezentanți ai generației 1970, Antonis Fostieris deține o bogată colecție de prestigioase premii (Premiul Internațional Kavafis, 1993, Premiul Nikiforos Vrettakos al Primăriei Atenei, 1998, Premiul de Stat pentru Poezie (2004) ș.a. Ample selecții din lirica sa au fost traduse în numeroase limbi: engleză, franceză, germană, italiană, daneză, sârbă, creată, albaneză.


Antonis Fostieris, Nemurirea fiecărei zile. Poeme

ediție bilingvă, traducere de Elena Lazăr

(în curs de apariție la Editura Omonia, cu sprijinul Fundației Culturale Grecești din București)

 

 

 

CRITICILOR

 

Poezia răspunde criticilor ei cu poezie

După cum natura răspunde înțelepților ca natură,

Pe creasta unui val uriaș de indiferență călărește  

Măturând orașele de versurile inutile. 

 

Alteori zic:

Versurile 

Sunt spicele seceratε 

De spirala zilelor

Care  luând foc au pornit

Spre un cer de vis.

 

Regret

Că mai degrabă vorbesc

Într-o limbă moartă. 

Desigur, nu cred în înviere;

Cred

Totuși 

Cu ardoare

În

Moarte. 

 

 

NEMURIREA FIECĂREI  ZILE

 

Suntem însă atât de grăbiți, chiar de se-ntâmplă toate atât de încet

O furnică își cară-n spate semințele pentru iarna ce va să vină

Fiindcă mereu e prevestită o iarnă, fiindcă mereu cred 

este iarnă

Fiindcă orice anotimp cunoscut are și el necunoscuta lui iarnă

Ninsori blânde, sub cel mai nemilos soare

Cu ghețuri perene, ca păcătoșii morți

al căror trup intact în groapă rămâne

Fiindcă toți suntem păcătoși morți  

și trupul în noapte (ca în groapă) intact ne rămâne    

În fiecare dimineață aruncă țărâna somnului și înviază

Se piaptănă atent în fața fotografiei defunctului

ieri

C-un zâmbet vinovat 

Apoi se pierde  fără zgomot în mulțime 

Fiindcă-i păcat să trăiești, să te-nvârți cu trupul 

intact

Conservat de veacuri în gheață

Să te ridici după secole din cripta ta

Relicve osoase îngăimând după un pic de nemurire –

Fiindcă timpul nu se grăbește, toate se-ntâmplă atât de încet

Că poate și furnica aceea de la începutul poemului

Cară și-acum semințele pentru iarnă  

 

Și iarna să vină n-are de gând.  

 

 

ASTĂ-SEARĂ MĂ GÂNDESC 

 

La cei care se chinuie închiși în carapacea lor 

– S-asculte muzică și să fumeze – 

La cei care-au încercat să se sinucidă cu frumusețe 

– Au sorbit vitriolul ei și și-au ars gura– 

La cei pe care teama îi sădește în  pustiuri

La cei care fără somn se leagănă în aer

La cei care-au făcut dragoste și-au rămas și mai singuri 

La cei care complet goi urmează o amintire ucigătoare 

La cei care-și văd numele la sonerie 

Și sună înnebuniți

să se trezească

locatarul.

 

 

NICIODATĂ ȘI ÎNTOTDEAUNA

 

Când glas din  depărtare răzbate

Întotdeauna este sfârșitul 

Care se apropie.

Iar glasurile apropiate

Crengile din ziua de azi

Uscate împreună cu ierburile

Să ardă

Se iscă fum 

Și te amețește.

 

(Nu, niciodată

Niciodată  pentru noi

–Niciodată și Întotdeauna

Ce măști aurite, întotdeauna

Pentru

provi-

zoriu).

 

Când glas din depărtare răzbate

Or fi tunetele furtunii 

Plecând 

–Și ea provizoriu –

Lovind undeva în depărtare

Indefinit 

Acolo unde acum alții, definitiv

Se scufundă până

la pieirea lor

finală.

 

Nu, niciodată. Și milioane de Întotdeauna

Pe crengile pururea verzi ale fiecărei zile;

Iarăși încolțesc floricelele uzurii

Absorb seve

Din țărâna

Celor înecați. 

 

 

CURRICULUM VITAE

 

Când timpul se-ntoarce înapoi și  

Absoarbe toate vechile lui secunde 

Un ghem de clipe înstrăinate

Un creuzet întunecat de întâmplări care iscusit

Mi-au falsificat viața, acum 

vor fi umilite.

Desconsiderarea familiarului

(Și cât de familiar e într-adevăr neașteptatul)

Nu m-a lăsat să te disprețuiesc pe cât meritai 

Norocosule eu al meu. Care te-ai agățat 

De împletituri de cuvinte ca să urci 

Cu acrobații ridicole, chiar dacă știai  

Că o plasă nevăzută va împiedica  

Orice s-ar întâmpla 

Primejdia căderii tale. Ipocritule

Nimeni n-a căzut din nimic niciodată

Nimeni n-a rupt spinarea sufletului său

Într-o alunecătură fatală a fanteziei. 

Toate s-au întâmplat altundeva dar tu nu erai

Toate la mii de mile lângă tine

Revendică ceea ce-ai fost – iată elementele

inamovibile ale  unui curriculum vitae

Date și  nume.

Asta ești tu.

Un ghem de clipe mărunte.  

Un creuzet întunecat de întâmplări. 

 

 

FRUMUSEȚEA

 

Canibali naște frumusețea.

 

Privești un peisaj nesperat

Fata de vizavi numai prospețime

Imaculata lună plină în albul ei

        Și spumegând

Vrei cu unghiile să zgârâi peisajul

Să faci fata o-mbucătură

Să  ronțăi luna întreagă —

        Să curgă

Sânge în sângele tău frumusețea. 

        Să curgă sânge. 

No comments:

Post a Comment