Sunday, October 25, 2020

Antonis Fostieris — „Nemurirea fiecărei zile. Poeme”

Născut la Atena în 1953, Antonis Fostieris este originar din insula cicladică Amorgos. După studii de Drept la Universitatea din capitala Greciei, urmează un masterat de istoria Dreptului la Sorbona. Nu a exercitat niciodată meseria în domeniul juridic, dedicându-se scrisului. Editor, în colaborare cu  Thanasis Niarhos, de reviste, între care și publicația literară „I Lexi” (editată timp de trei decenii).  De la debutul din 1971 (cu placheta Marea Călătorie), a publicat zece plachete (cea mai recentă, Moartea a Doua,  în toamna 2020, reeditate, majoritatea, în mai multe rânduri. O amplă selecție din lirica sa (Poezie 1970-2005), apărută în 2008, i-a adus Premiul pentru Poezie, pentru ansamblul operei, al Fundației Kostas și Eleni Uranis. Unul dintre cei de seamă reprezentanți ai generației 1970, Antonis Fostieris deține o bogată colecție de prestigioase premii (Premiul Internațional Kavafis, 1993, Premiul Nikiforos Vrettakos al Primăriei Atenei, 1998, Premiul de Stat pentru Poezie (2004) ș.a. Ample selecții din lirica sa au fost traduse în numeroase limbi: engleză, franceză, germană, italiană, daneză, sârbă, creată, albaneză.


Antonis Fostieris, Nemurirea fiecărei zile. Poeme

ediție bilingvă, traducere de Elena Lazăr

(în curs de apariție la Editura Omonia, cu sprijinul Fundației Culturale Grecești din București)

 

 

 

CRITICILOR

 

Poezia răspunde criticilor ei cu poezie

După cum natura răspunde înțelepților ca natură,

Pe creasta unui val uriaș de indiferență călărește  

Măturând orașele de versurile inutile. 

 

Alteori zic:

Versurile 

Sunt spicele seceratε 

De spirala zilelor

Care  luând foc au pornit

Spre un cer de vis.

 

Regret

Că mai degrabă vorbesc

Într-o limbă moartă. 

Desigur, nu cred în înviere;

Cred

Totuși 

Cu ardoare

În

Moarte. 

 

 

NEMURIREA FIECĂREI  ZILE

 

Suntem însă atât de grăbiți, chiar de se-ntâmplă toate atât de încet

O furnică își cară-n spate semințele pentru iarna ce va să vină

Fiindcă mereu e prevestită o iarnă, fiindcă mereu cred 

este iarnă

Fiindcă orice anotimp cunoscut are și el necunoscuta lui iarnă

Ninsori blânde, sub cel mai nemilos soare

Cu ghețuri perene, ca păcătoșii morți

al căror trup intact în groapă rămâne

Fiindcă toți suntem păcătoși morți  

și trupul în noapte (ca în groapă) intact ne rămâne    

În fiecare dimineață aruncă țărâna somnului și înviază

Se piaptănă atent în fața fotografiei defunctului

ieri

C-un zâmbet vinovat 

Apoi se pierde  fără zgomot în mulțime 

Fiindcă-i păcat să trăiești, să te-nvârți cu trupul 

intact

Conservat de veacuri în gheață

Să te ridici după secole din cripta ta

Relicve osoase îngăimând după un pic de nemurire –

Fiindcă timpul nu se grăbește, toate se-ntâmplă atât de încet

Că poate și furnica aceea de la începutul poemului

Cară și-acum semințele pentru iarnă  

 

Și iarna să vină n-are de gând.  

 

 

ASTĂ-SEARĂ MĂ GÂNDESC 

 

La cei care se chinuie închiși în carapacea lor 

– S-asculte muzică și să fumeze – 

La cei care-au încercat să se sinucidă cu frumusețe 

– Au sorbit vitriolul ei și și-au ars gura– 

La cei pe care teama îi sădește în  pustiuri

La cei care fără somn se leagănă în aer

La cei care-au făcut dragoste și-au rămas și mai singuri 

La cei care complet goi urmează o amintire ucigătoare 

La cei care-și văd numele la sonerie 

Și sună înnebuniți

să se trezească

locatarul.

 

 

NICIODATĂ ȘI ÎNTOTDEAUNA

 

Când glas din  depărtare răzbate

Întotdeauna este sfârșitul 

Care se apropie.

Iar glasurile apropiate

Crengile din ziua de azi

Uscate împreună cu ierburile

Să ardă

Se iscă fum 

Și te amețește.

 

(Nu, niciodată

Niciodată  pentru noi

–Niciodată și Întotdeauna

Ce măști aurite, întotdeauna

Pentru

provi-

zoriu).

 

Când glas din depărtare răzbate

Or fi tunetele furtunii 

Plecând 

–Și ea provizoriu –

Lovind undeva în depărtare

Indefinit 

Acolo unde acum alții, definitiv

Se scufundă până

la pieirea lor

finală.

 

Nu, niciodată. Și milioane de Întotdeauna

Pe crengile pururea verzi ale fiecărei zile;

Iarăși încolțesc floricelele uzurii

Absorb seve

Din țărâna

Celor înecați. 

 

 

CURRICULUM VITAE

 

Când timpul se-ntoarce înapoi și  

Absoarbe toate vechile lui secunde 

Un ghem de clipe înstrăinate

Un creuzet întunecat de întâmplări care iscusit

Mi-au falsificat viața, acum 

vor fi umilite.

Desconsiderarea familiarului

(Și cât de familiar e într-adevăr neașteptatul)

Nu m-a lăsat să te disprețuiesc pe cât meritai 

Norocosule eu al meu. Care te-ai agățat 

De împletituri de cuvinte ca să urci 

Cu acrobații ridicole, chiar dacă știai  

Că o plasă nevăzută va împiedica  

Orice s-ar întâmpla 

Primejdia căderii tale. Ipocritule

Nimeni n-a căzut din nimic niciodată

Nimeni n-a rupt spinarea sufletului său

Într-o alunecătură fatală a fanteziei. 

Toate s-au întâmplat altundeva dar tu nu erai

Toate la mii de mile lângă tine

Revendică ceea ce-ai fost – iată elementele

inamovibile ale  unui curriculum vitae

Date și  nume.

Asta ești tu.

Un ghem de clipe mărunte.  

Un creuzet întunecat de întâmplări. 

 

 

FRUMUSEȚEA

 

Canibali naște frumusețea.

 

Privești un peisaj nesperat

Fata de vizavi numai prospețime

Imaculata lună plină în albul ei

        Și spumegând

Vrei cu unghiile să zgârâi peisajul

Să faci fata o-mbucătură

Să  ronțăi luna întreagă —

        Să curgă

Sânge în sângele tău frumusețea. 

        Să curgă sânge. 

Wednesday, October 21, 2020

Sofia Nikolaidou — „Astă-seară nu avem prieteni”


Sofia Nikolaidou a studiat filologia clasică la Universitatea Aristotel din Salonic, unde a susținut și doctoratul. Profesor în învățământul liceal (1992-2018), din 2002 predă un curs de scriere literară la programe de masterat și din 2019 susține același curs la Universitatea Aristotel din Salonic. De la debutul din 2003 a publicat mai multe romane (între care un loc aparte îl ocupă trilogia alcătuită din romane de sine stătătoare, dar cu aceleași personaje: Astă-seară nu avem prieteni, 2010, Athens Prize for Literature, tradus în ebraică, Dansează elefanții, 2012, apărut și în engleză la editura americană Melville House, La sfârșit eu sunt învingătorul, 2017), volume de nuvele și studii (Literatura și noile tehnologii, Cum vin cuvintele: Arta și tehnica scrierii literare ș.a.). Traduceri din dramaturgia greacă antică (Euripide, Sofocle). Între distincțiile primite se numără Premiul de Stat pentru Literatură acordat unui scriitor care promovează dialogul pe teme sociale sensibile, conferit în 2015 pentru lucrarea Bine și azi. Cronica bolii mele de cancer la sân. Cel mai recent roman, Brățara de aur. Oameni adevărați își povestesc istoriile lor a apărut în pragul verii 2020. 
Romanul Astă-seară nu avem prieteni – mărturisește autoarea – „asociază aventura istorică a unei țări, a țării mele, cu viața „la cald”. Se desfășoară de-a lungul unui secol de istorie aproape contemporană. Vorbește despre lucruri pe care le știm bine în Europa: Ocupația, colaboraționismul, instruirea și ierarhia academică ce sfărâmă destine, politica, dar și sângele vărsat, care ne obligă, chiar mai mult decât ideile, să alegem tabăra... Nutresc speranța că pentru cititorul român care a trăit pe pielea lui tăvălugul Istoriei sau a auzit de la părinți despre grozăviile care s-au întâmplat în țara lui, multe dintre acestea îi vor părea cunoscute și îl vor îndemna la reflecție”.


Sofia Nikolaidou, Astă-seară nu avem prieteni

Cu un cuvânt al autoarei la ediția românească
Postfață de acad. Theodoros Papanghelis
Traducere de Elena Lazăr
Editura Omonia, București, 2020, 240 pag. 
 
 
            7 februarie, joi, ora 16.
            În sala de lectură a secției urma să aibă loc susținerea publică a tezei de doctorat a lui Marinos Soukiouroglou. Candidatul nu invitase pe nimeni, însă la 15.55 au început să-și facă apariția candidații la doctorat ai secției și destui studenți masteranzi.
            Bunica refuză să rămână acasă. Îmbrăcă taiorul ei tricotat și încălță pantofii de lac. Se-ndreptă spre facultate după ce mai întâi făcu o tainică învoială cu Sfânta Marina la iconostas. Bunica făcea făgăduieli la greu, ba o lumânare, ba o lumânare mare, o dată, când Marinos avea febră patruzeci de grade și nu scădea cu niciun chip, făgăduise să meargă la biserică trei duminici la rând. Nu și-a ținut promisiunea. Îndată ce băiatul s-a pus pe picioare, a lăsat făgăduiala să cadă-n uitare. Dac-o întrebai, ți-ar fi zis, desigur, că asta n-ar fi afectat inima sfintei, care arăta înțelegere. 
            Fani mută pentru sâmbătă lecția de joi de la frontistirio. O interesa să vadă cum se desfășoară susținerea unei teze de doctorat. De altfel, îl simpatiza pe Soukiouroglou. Era curioasă să vadă cum cercetătorul acela pașnic va înfrunta vampirii facultății.
            Dokos apăru ultimul. La costum și cu cravată.
            – Tată? rosti Fani mirată.
            – E nepotul unei foste vecine din Vanghelistra. L-am ajutat cu cercetarea de arhivă. Și-apoi, tema mă interesează. 
            Se grăbi să-l felicite pe candidat.
            Tatăl ei avea o viață în afara casei, își dădu pentru prima dată seama Fani. 
 
            Soukiouroglou strângea cureaua servietei. Mâna îi transpirase, însă n-avea de gând să slăbească strânsoarea. Mai încolo, Tsakas flirta cu un profesor care cunoștea bucătăria ședințelor secției. Au fixat întâlnire ca să discute participarea lui Stratos la un program de cercetare. 
            La 16.15 fix s-a deschis ușa sălii de lectură. Candidatul și comisia alcătuită din șapte membri stăteau în jurul mesei vechi de lemn. Observatorii stăteau pe scaunele înșirate de-a lungul peretelui. Asteriou făcu o introducere seacă despre tema modernă, descrise sobru procedura și dădu cuvântul candidatului. 
            Soukiouroglou începu să vorbească cu voce joasă. Nu avea în față notițe, observă cu admirație Fani.
            – Unul dintre cele mai mari mituri ale istoriografiei moderne grecești este convingerea ce persistă în opinia comună că în perioada ocupației germane a anilor 1941-1944 colaboraționiștii proveneau dintr-o anumită grupare politică. Potrivit surselor, această convingere se dovedește învechită.
            S-a concentrat rapid pe tema lui, constituirea și acțiunea organizației „Chestiunea Națională”. Trimitea la surse.
            Și-a argumentat tezele.
            Și-a dezvoltat concluziile. 
            Discursul lui curgea calm, accentuarea se auzea clar, cuvintele înfipte la locul lor. 
            – Domnule Soukiouroglou, luă cuvântul Korakas, conferențiar la Istorie Postbizantină, primul din stânga în semicercul judecătorilor, din câte sunt în măsură să știu, mărturii postbelice grecești confirmă faptul că locuitorii Salonicului i-au întâmpinat pe ocupanți cu ferestrele închise. Sunt exceptați câțiva colaboraționiști nepocăiți. La pagina 36 a introducerii dumneavoastră văd că ignorați acordul mărturiilor.
            – Mulțumesc pentru observație.
            Să ți-i închipui cum ar arăta în izmene. Ăsta a fost sfatul bunicii.
            Nimeni nu-i mai bun ca tine, băiete. Dacă te zorești, să ți-i închipui cum ar arăta în izmene.
            Soukiouroglou continuă temerar:
            – Sursele la care vă referiți, pe care le citez nominal la nota de subsol de la pagina 77, sunt scrise a posteriori și vin în contradicție cu jurnalul de știri cinematografic al UFA (propaganda germană). Acolo se distinge o mulțime pestriță întâmpinându-i, pe faleza Salonicului, pe militarii nemți cu ovații. Le aruncă trandafiri și liliac. Imaginea respectivă coincide cu memoriul prințului Petros, vărul regelui George II, către serviciile britanice. Acolo se precizează că „Germania n-a fost detestată”  și că de fapt  „clasele înstărite” nutreau „simpatie și admirație” față de Al Treilea Reich. Desigur, sursele respective nu concordă cu ceea ce numesc în capitolul următor „mitologia Stângii”.
 
           O să-și  spargă capul, se gândi Fani.
           Bunica Nina nu-nțelegea toate cuvintele pe care le auzea. Își scosese pantofiorul de la piciorul drept care o strângea, de cum se așeză în scaun. Însă i se părea o necuviință față de eveniment. Îl încălță la loc. 
        Tsakas urmărea totul zâmbind. Număra și răsnumăra voturile. Cinci membri din comisia de șapte aparțineau așa-numitelor forțe democratice. Unul, adept implacabil al lui Karamanlis și unul neutru  incurabil. Căderea cetății era un fapt. Soukiouroglou ar face bine să fie atent. 
 
        N-a fost atent. A rostit nume de adepți ai lui Venizelos care s-au încadrat în Batalioanele Siguranței. A continuat cu apostații stângii, dar și cu intelectuali cunoscători de limbi străine. Numele lui Exanghelos s-a auzit clar. 
           La întrebarea care-a urmat, Soukiouroglou a răspuns măsurându-și cuvintele.
           Ca și cum i-ai auzi vocea la casetofon, se gândea Fani ascultându-l. 
           Bunica înțelese că băiatul lupta.
           Și că era singur.
 
           – Ăsta, mă, e de dreapta nouă, se-nvioră Korakas.
       Vechi membru al stângii el însuși, sindicalist fanatic, a primit lovituri cu dosul palmei din comportarea candidatului ca nuca-n perete, din modul înverșunat prin care refuza să ia poziție în chestiunea măcelului țării. Iar când Soukiouroglou spuse că istoria nu este alb negru, îi priește și se dezvoltă în zonele gri, așa a spus și domnul profesor a simțit că i se-ntoarce stomacul pe dos, ei, nu, pân-aici, izbucni și se-apucă să bată cu mâna în masă. 
            Îl întrerupse semnul lui Asteriou. Se-ntâlniseră în urmă cu câteva zile în biroul lui, Asteriou îl avertizase că rezultatele cercetării lui Soukiouroglou nu erau în mod logic și moral  cele așteptate, pe scurt candidatul făcuse de capul lui, lucru de neiertat. Korakas înțelese pe loc intențiile conducătorului tezei și supărarea provocată de nesupunerea elevului său. Aroganța lui științifică, cum o caracteriză Asteriou brusc și fără ocolișuri. 
            N-au apucat să se-nchidă ușile pentru notarea candidatului că s-au și deschis. S-au întors spre profesor. În sală mirosea a praf de pușcă. Așteptau să audă verdictul:
            – Vreau să precizez că sunt în deplin dezacord cu capitolul final și decisiv al tezei candidatului și nu numai cu acesta. Candidatul cunoștea obiecțiile mele. De altfel, mi-am prezentat opiniile în publicația de prestigiu internațional Historical Review.
            Creierele înțelepte își mișcau capetele în semn de respect. 
            – De aceea, propun ca prezenta teză de doctorat să fie notată cu „Bine”.
            Se auzi ca o înjurătură.
            Pentru prima dată în analele facultății, profesorul conducător al tezei în persoană bătea cu pumnul în masă și propunea decapitarea discipolului său academic. Cu palma dată prin acel „Bine” nu avea niciun loc în Facultatea Mamă.
            Trebuia să o ia cât mai repede din loc . 
                                                                                    Traducere de Elena Lazăr 

Vezi și 

Sunday, September 13, 2020

Antonis Mystakidis Mesevrinos, o monografie — Editura Omonia



Theodosis Pylarinos
Antonis Mystakidis Mesevrinos. Monografie
Ediție bilingvă 
Traducere de Elena Lazăr
Editura Omonia, 2020, 328 pag.+24 pagini ilustrații color 
 
Al doilea număr din septembrie al colecției „Biblioteca de Literatură Neoelenă” oferă o monografie dedicată unei strălucite personalități a diasporei grecești. Născut în localitatea Almyros, în Thessalia, Antonis Mystakidis(1908-1989), cunoscut și sub pseudonimul Mesevrinos, de la antica Mesembria (astăzi Nesebăr, în Bulgaria), locul de baștină al părinților săi, și-a petrecut primul sfert de secol al vieții în România. Elev al Liceului grecesc din București, a urmat apoi Filologia Clasică, într-o perioadă când aceste studii atingeau un vârf în România. Primii ani după absolvirea facultății îi petrece la Sulina, ca director al școlii comunității grecești din oraș. Debutul literar ca poet, editor de revistă, jurnalist (colaborator activ la presa greacă din România) și traducător are loc încă din anii de liceu. În 1940 se înrolează ca voluntar în războiul purtat de patria sa pe frontul albanez.

Dacă în România se afirmase deja ca traducătorul cel mai prolific de literatură greacă în română, în Grecia și mai apoi în Egipt și Suedia, își va câștiga renumele de cel mai activ traducător de literatură română în greacă. În afară de traduceri și studii despre scriitorii români, în anii războiului petrecuți la Salonic va publica trei lucrări cu tematică românească, între care și un studiu, rămas până astăzi unicat în cultura greacă, dedicat „genialului poet român Mihai Eminescu”.
Profesor, timp de trei ani (1953-1956), la o vestită școală grecească, Ambetios, din capitala Egiptului, Antonis Mystakidis va continua, în paralel cu promovarea literaturii grecești pe noile meleaguri, să le facă cunoscute grecilor din țara Nilului pagini din literatura țării unde-și petrecuse primii ani de viață. Texte de autori români pot fi întâlnite în diverse reviste grecești de la Cairo la Alexandria lui Kavafis. 

Va rămâne atașat de literatura română și după 1957, când se stabilește în Suedia (profesor de greacă la Universitatea din Lund și visiting professor la cea din Copenhaga), continuând să publice traduceri în diverse publicații grecești. Într-un abecedar tipărit pentru copiii grecilor din Suedia figurează, de pildă, traducerea prozei Cinci pâini de Ion Creangă. Așa cum constată autorul, „România n-a uitat-o Mystakidis niciodată. Să fi fost chemarea vieții spirituale pe care a întâlnit-o acolo, a rudelor, a operei pe care o lăsase în urmă? O purta mereu în gând, și-i oferea cu recunoștință trofee, preocupat de literatura română, singurul grec care a legat atât de strâns prin activitatea de traducător literaturile celor două popoare”.

Editor, inițiator de colecții („Biblioteca Eleno-Scandinavă” și „Caietele lui Rigas”), Mystakidis va atrage în echipa sa de colaboratori un grup de tineri filologi și scriitori ciprioți. Astfel, Ciprul este noua arie de străvechi elenism care intră acum în sfera preocupărilor sale. Insula Afroditei va rămâne atât de aproape de inima sa, încât Mystakidis o alege pentru a-i adăposti o mare parte din munca de-o viață – arhiva sa, găzduită de Centrul de Cercetări al Sfintei Mănăstiri Kykkou, sub egida căruia au și apărut, în ultimii ani, câteva volume din corespondența acestuia cu nume ilustre ale literaturii grecești și cipriote. 

Trăind departe de România și de Grecia, Antonis Mystakidis rămâne, din păcate, puțin cunoscut, îndeosebi tinerelor generații de filologi, cercetători și scriitori din cele două țări. De aici și inițiativa lucrării de față, elaborată de profesorul atenian Theodosis Pylarinos. Dorind să repare această nedreptate, autorul, profesorul Theodosis Pylarinos, încearcă să fixeze totodată locul care i se cuvine lui Antonis Mystakidis în istoria literaturii neoelene și, pe cât posibil, și în cea a literaturii grecești din România și a literaturii române. Rod al unei asidue și atente cercetări în uriașa arhivă existentă în Cipru, dar și în cea găzduită de Arhiva Istorică și Literară Greacă din Atena, monografia de față reconstituie biografia protagonistului, stăruind, în fiecare etapă a vieții, asupra multiplelor preocupări ale acestuia, asupra legăturilor, prin intermediul corespondenței, cu mari personalități literare și culturale ale epocii sale.

Absolvent al Facultății de Filosofie a Universității din Atena, Theodosis Pylarinos (n. Atena, 1946), a predat, din 1998, istoria literaturii neoelene la Universitățile din Patras, Atena și la Universitatea Ioniană din Kerkyra, de unde s-a pensionat în 2013. Semnatar a sute de articole și studii în revistele literare grecești și cipriote, este îngrijitor de ediții și autor al mai multor lucrări de istorie literară apărute la Atena sau la Nicosia. Interesat de Școala din Heptanez, curent literar afirmat la sfârșitul secolului XVIII și în prima jumătate a celui următor în Insulele Ionice, Theodosis Pylarinos este totodată unul dintre cei mai asidui cercetători ai literaturii cipriote (mărturie și cele două premii conferite, în 2007 și 2012, de Ministerul Educației și Culturii din Cipru). 

Constatând bogatul material legat de România din arhiva Mystakidis, profesorul atenian, aflat acum la a doua prezență editorială în România (după ediția bilingvă apărută în 2014 a Discursurilor cipriotului Epaminondas Frangoudis, primul profesor de greacă numit de Al.I. Cuza la Universitatea din București, ediție apărută în 2014), a propus Editurii Omonia publicarea acestei monografii, în română și greacă, cele două limbi care i-au modelat spiritul, limbi în care s-au plăsmuit creații pe care cărturarul, profesorul, poetul, traducătorul și editorul Antonis Mystakidis le-a difuzat cu același devotament.

O bună parte din corespondența lui Mystakidis cu personalități din diverse spații ale elenismului, ca și din materialul iconografic sunt inedite. 

Ediția, apărută cu sprijinul Fundației Culturale Grecești și al Stem Life S.A.-Euromedics Cryo Bank, constituie un prețios instrument de lucru pentru cercetătorii din România, Grecia și Cipru, cărora le este în primul rând destinat.

Ziua Europeană a Limbilor 2020



Ziua Europeană a Limbilor 2020

La începutul anului școlar, vă invităm să participați la evenimentele dedicate Zilei Europene a Limbilor, care se sărbătorește anual  la inițiativa comună a Consiliului Europei și a Comisiei Europene, reunind cetățenii din întreaga Europă și nu numai sub steagul diversității și bogăției lingvistice. 

Anul acesta, ne concentrăm pe importanța #traducerii într-o lume a globalizării și a libertății de mișcare!
Ia parte la concursurile Europa FM și Kahoot și câștigă premiile de anul acesta. 10 limbi îți vor da de furcă: germană, engleză, spaniolă, franceză, greacă, maghiară, poloneză, portugheză, turcă și, desigur, română! 

În perioada 21-25 septembrie, te așteptăm pe frecvențele Europa FM de luni până joi la Clubul de seară și vineri la Clubul de weekend între orele 18:00 și 21:00 pentru a participa la un radio quiz. Ascultă cu atenție jocurile de cuvinte și câștigă cărți sau benzi desenate în fiecare zi. Vineri te așteaptă marele premiu, o tabletă!

Din 26 septembrie (din 2001, Ziua Europeană a Limbilor) și până pe 30 septembrie (Ziua Internațională a Traducerii), conectează-te pe aplicația Kahoot și jonglează cu cunoștințele și intuiția răspunzând la întrebările privind cele 10 limbi.
 
#EDLangs #DiscoverTranslation
 
Recomandat de Europa FM
 
Parteneri: Institutul Goethe, Institutul Polonais, Institutul Cervantes, Institutul Camoes, British Council, Fundaţia Culturală Greacă, Institutul Cultural Maghiar din BucurestiInstitutul Yunus Emre, Institutul francez, în colaborare cu Reprezentanța Comisiei Europene în România, în cadrul culsterului EUNIC Romania.

Thursday, September 10, 2020

„Astă seară nu avem prieteni” de Sofia Nikolaidou, la Editura Omonia


Editura Omonia anunță apariția volumului Astă seară nu avem prieteni de Sofia Nikolaidou, în traducerea Elenei Lazăr. Colecția „Biblioteca de Literatură Neoelenă” a Editurii Omonia s-a îmbogățit recent cu traducerea unui roman care, în pofida titlului, își va câștiga cu siguranță prieteni în rândul cititorilor români. Apărută în 2010 la editura ateniană Metaihmio și încununată în 2011 cu Athens Prize for Literature, cartea a fost tradusă în ebraică.

Salutat cu entuziasm de critică la apariție, romanul Sofiei Nikolaidou acoperă temporal mai multe decenii din istoria modernă a Greciei, de la anii ocupației naziste, până la manifestațiile din decembrie 2008. În opinia criticului și prozatorului Dimosthenis Kourtovik (cu două cărți traduse în România), „Nikolaidou își împarte atenția între oameni foarte diferiți din generații diferite și le împletește în mod convingător destinele într-o narație-comentariu despre raportul dintre Istorie, identitatea politică și morala personală în cazul concret al experienței grecești moderne”. O galerie de personaje din toate categoriile sociale, de la oameni simpli la universitari, doctoranzi, ocupanți germani, și de toate vârstele, de la școlari, studenți la bunici, sunt actorii unei drame care se derulează în ritm alert și obligă cititorul s-o parcurgă cu sufletul la gură. Toți sunt marcați de Istoria pe care o trăiesc, străduindu-se și izbutind, mai mult sau mai puțin, să-i perceapă sensul, destui însă reușesc să se strecoare, să profite de tumultul evenimentelor și să scape neatinși de vâltoare. Scena dramei colective, dar și a dramelor personale ale protagoniștilor, este orașul Salonic, al doilea oraș al Greciei, Salonicul din anii războiului, cu lagărul nazist și cartierul evreiesc pustiit, cu biserica Sfânta Sofia transformată în școală, dar și Salonicul anilor 80 și al primului deceniu al noului secol, Salonicul studenților și profesorilor de la vestita Universitate Aristotel. „Iar dramatizarea” – notează semnatarul postfeței, Theodoros Papanghelis — „ se face cu împletituri narative încrucișate între înainte și după, între recentul ieri și aproape sositul azi, așa cum se-ntâmplă când deschizi albume de familie și vezi intersectându-se în ele atâtea traiectorii personale”.
Romanul Astă-seară nu avem prieteni – mărturisește autoarea – «asociază aventura istorică a unei țări, a țării mele, cu viața „la cald”. Se desfășoară de-a lungul unui secol de istorie aproape contemporană. Vorbește despre lucruri pe care le știm bine în Europa: Ocupația, colaboraționismul, instruirea și ierarhia academică ce sfărâmă destine, politica, dar și sângele vărsat, care ne obligă, chiar mai mult decât ideile, să alegem tabăra… Nutresc speranța că pentru cititorul român care a trăit pe pielea lui tăvălugul Istoriei sau a auzit de la părinți despre grozăviile care s-au întâmplat în țara lui, multe dintre acestea îi vor părea cunoscute și îl vor îndemna la reflecție.»

„Sofia Nikolaidou” — conchide Theodoros Papanghelis — „scrie o istorie care își revendică propriul ei adevăr și farmec, dincolo de identificările de gen (roman istoric, universitar). Astă-seară nu avem prieteni este o reușită a maturității ambițioase care evoluează impetuos.”

Semnatarul postfeței, Theodoros Papanghelis este profesor de filologie latină la Universitatea Aristotel. Traducător în greacă al lui Vergilius (Eneida), Ovidius (Ars amandi) și autor al unor lucrări despre Roma antică și literatura latină. Membru al Academiei din Atena (din 2013).

În colecția „Biblioteca de Literatură Neoelenă”, inițiată în 1999 de Editura Omonia (f.1991), au apărut mai bine de jumătate din totatul traducerilor din literatura greacă publicate în ultimii treizeci de ani în România.

Prezenta ediție a apărut cu sprijinul domnului Vasilis Chrelias.
 

Sofia Nikolaidou
 a studiat filologia clasică la Universitatea Aristotel din Salonic, unde a susținut și doctoratul (cu o temă despre valorificarea informaticii în predarea literaturii). Între 1992 și 2018 a lucrat ca profesor în învățământul gimnazial. Din 2002 predă un curs de scriere literară la seminarii și programe de masterat și din 2019 susține același curs la Secția de Jurnalistică și Comunicare Mass-Media a Universității Aristotel din Salonic. De la debutul din 2003 a publicat mai multe romane (între care un loc aparte îl ocupă trilogia alcătuită din romane de sine stătătoare, dar cu aceleași personaje: Astă-seară nu avem prieteni, 2010, Athens Prize for Literature, tradus în ebraică, Dansează elefanții, 2012, apărut și în engleză la editura americană Melville House, La sfârșit eu sunt învingătorul, 2017), volume de nuvele și studii (Literatura și noile tehnologii, Cum vin cuvintele: Arta și tehnica scrierii literare ș.a.). Traduceri din dramaturgia greacă antică (Euripide, Sofocle). Romanul Dansează elefanții a constituit punctul de plecare pentru piesa În favoarea Greciei. Chestiunea Polk în actualitate, jucată pe scena Teatrului de Stat al Greciei de Nord din Salonic. Între distincțiile primite se numără Premiul de Stat pentru Literatură acordat unui scriitor care promovează dialogul pe teme sociale sensibile, conferit în 2015 pentru lucrarea Bine și azi. Cronica bolii mele de cancer la sân (carte prezentată la sediul Uniunii Elene din România, cu prilejul vizitei scriitoarei la București, în toamna anului 2019, la invitația Asociației Culturale Grecești din România „Nostos”). Cel mai recent roman, Brățara de aur. Oameni adevărați își povestesc istoriile lor, a apărut în pragul verii 2020 la aceeași editură ateniană, Metaihmio, unde a apărut și romanul tradus în limba română.
 
***
Sofia Nikolaidou, Astă seară nu avem prieteni
Traducere de Elena Lazăr
Cuvântul autoarei la ediția în limba română
Postfață de Theodoros Papanghelis
Editura Omonia, București, 2020, 240 pag.