Interviu cu Elena Lazăr

Sunteţi printre extrem de puţinii promotori în România ai literaturii şi culturii greceşti moderne. Ce au acestea aşa de special?

Nu fac nimic neobişnuit. Încerc doar să continui o tradiţie deosebit de bogată la noi. Literatura neoelenă, cu două premii Nobel pentru poezie acordate, în 1963, lui Yorgos Seferis şi, în 1979, lui Odysseas Elytis, este, într-adevăr, un segment important al literaturii universale din această zonă a Europei. În România însă, este mai mult decât atât. Este o literatură împământenită aici, şi asta datorită multiplelor conotaţii conferite de numeroasele interferenţe dintre cele două culturi. De mai bine de trei secole, dialogul dintre cele două literaturi este neîntrerupt. Dialog prin intermediul traducerilor, în primul rând, dar şi prin faptul că aici s-au născut o serie de opere importante ale literaturii neoelene. Să ne gândim la proza primului domn fanariot Nicolae Mavrocordat, Răgazurile lui Filotheos, scrisă la începutul secolului XVIII (cartea a apărut, în fine, la Bucureşti, în toamna trecută, în versiune românească, la 300 de ani de la momentul scrierii). „Contemporan” cu Filotheos al lui Mavrocordat, Erotocritul, vestitul roman de dragoste al cretanului Vicenzo Kornaros, a avut o largă circulaţie în Principatele Române, fiind tradus în română de două ori. Iar din domeniul poeziei, să-l amintim pe cel supranumit „Noul Anacreon”, Athanasios Hristopoulos (1772-1847), înalt demnitar la Bucureşti şi la Iaşi, ale cărui poeme lirice făceau deliciul publicului românesc în primele decenii ale secolului XIX. Literatura greacă are, la rândul ei, un capitol de o bogăţie, ca număr de scriitori şi teme abordate, impresionantă, dacă ne gândim la spaţiul îngust în care a fost creat – este vorba de literatura cipriotă, cvasiabsentă la noi până nu demult şi care merită, o spun cu toată convingerea, să fie tradusă şi cunoscută.

Cum a început aventura greacă? Cum v-aţi apropiat de limba greacă?

Ca absolventă a Secţiei de limbi clasice, visul meu era să devin profesoară de limba latină. În anul absolvirii, 1972, orele de limba latină au fost eliminate din liceu, astfel încât singura mea activitate didactică s-a redus la orele de practică pedagogică din timpul facultăţii. Spre norocul meu, am fost repartizată la Editura Univers şi aşa am intrat în „universul” traducerii. În 1976, Ministerul Culturii şi Ştiinţelor din Grecia oferea o bursă de studii celui care, în 2.000 de cuvinte, ar fi trimis cea mai convingătoare scrisoare cu tema „De ce vreau să vizitez Grecia”. Deşi cunoştinţele mele erau modeste la acea vreme, se pare că scrisoarea mea a convins juriul şi aşa am ajuns, în vara anului 1976, prima dată în Grecia şi am urmat cursurile de vară ale Universităţii Aristotel din Salonic. Aşadar, „aventura mea greacă” a împlinit anul acesta patru decenii. Progrese reale în consolidarea cunoştinţelor de neogreacă am făcut însă numai cu ajutorul lecturii şi prin intermediul traducerii.

Continuarea, pe b-critic.ro.