Wednesday, June 1, 2011

Prezentare de carte - Monica Săvulescu Voudouri


FUNDAŢIA CULTURALĂ GREACĂ din Bucureşti
vă invită,
joi, 9 iunie a.c., ora 19.00,
la o discuţie despre cartea
FETELE NIKAS, ÎN LUMINA ZILEI MARE ŞI ALBĂ
de
MONICA SĂVULESCU VOUDOURI.

Vor vorbi despre carte autorul şi invitaţii săi,
dna Elena Lazăr, director al Editurii Omonia,
şi dna Georgeta Filitti, istoric.

Cartea a fost publicată în 2011 la Editura Tracus Arte.






Aici, între Dunăre şi capitala valahă, îşi avea deci rădăcinile neamul românizat al fetelor Nikas. Aici se măritaseră şi-şi crescuseră ele urmaşii, ocupându-se doar de case şi de familii.
În spatele unor porţi închise, de bărbaţii lor şi de mentalitatea vremii. Porţi pe care totuşi, de la o generaţie la alta, istoria le dărâma şi le lua fetelor Nikas bărbaţii.
În războaie, în revoluţii, în pribegii...
Câteodată, copilă încă, privea cu uimire prin biblioteci gravuri din vremurile îndepărtate ale acestui colţ de Europă de sud. Era încântată de gustul asiat al vestimentaţiei boierilor din Valachia, de
bijuteriile meşteşugite cu care-şi împodobeau caftanele şi căciulile. Boierii români, căsătoriţi de multe ori cu grecoaicele din Galata. Ai căror copii erau şcoliţi mai apoi la Stambul sau în oraşele italiene. 
I se părea fascinantă lumea valahă şi moldavă, despre care citea în cărţile de istorie uitate ale
bibliotecilor ardelene. Lumea cu grandori bizantine, din care odată domnitorul Petru Cercel o
sedusese pe Caterina de Medici vorbind o italiana perfectă; de unde Enache Văcărescu, trimis de Ipsilanti ambasador la Viena, îl intimidase pe Iosif al II-lea prin eleganţa veşmintelor lui.

No comments:

Post a Comment