Sunteţi
printre extrem de puţinii promotori în
România ai literaturii şi
culturii greceşti moderne. Ce au acestea aşa de special?
Nu fac nimic neobişnuit. Încerc doar să continui o
tradiţie deosebit de bogată la noi. Literatura neoelenă, cu două premii Nobel
pentru poezie acordate, în 1963, lui Yorgos Seferis şi, în 1979, lui Odysseas
Elytis, este, într-adevăr, un segment important al literaturii universale din
această zonă a Europei. În România însă, este mai mult decât atât. Este o
literatură împământenită aici, şi asta datorită multiplelor conotaţii conferite
de numeroasele interferenţe dintre cele două culturi. De mai bine de trei
secole, dialogul dintre cele două literaturi este neîntrerupt. Dialog prin
intermediul traducerilor, în primul rând, dar şi prin faptul că aici s-au
născut o serie de opere importante ale literaturii neoelene. Să ne gândim la
proza primului domn fanariot Nicolae Mavrocordat, Răgazurile lui Filotheos,
scrisă la începutul secolului XVIII (cartea a apărut, în fine, la Bucureşti, în
toamna trecută, în versiune românească, la 300 de ani de la momentul scrierii).
„Contemporan” cu Filotheos al lui Mavrocordat, Erotocritul,
vestitul roman de dragoste al cretanului Vicenzo Kornaros, a avut o largă
circulaţie în Principatele Române, fiind tradus în română de două ori. Iar din
domeniul poeziei, să-l amintim pe cel supranumit „Noul Anacreon”, Athanasios
Hristopoulos (1772-1847), înalt demnitar la Bucureşti şi la Iaşi, ale cărui
poeme lirice făceau deliciul publicului românesc în primele decenii ale
secolului XIX. Literatura greacă are, la rândul ei, un capitol de o bogăţie, ca
număr de scriitori şi teme abordate, impresionantă, dacă ne gândim la spaţiul
îngust în care a fost creat – este vorba de literatura cipriotă, cvasiabsentă
la noi până nu demult şi care merită, o spun cu toată convingerea, să fie
tradusă şi cunoscută.
Cum
a început aventura greacă? Cum v-aţi apropiat de limba greacă?
Ca absolventă a Secţiei de limbi clasice, visul
meu era să devin profesoară de limba latină. În anul absolvirii, 1972, orele de
limba latină au fost eliminate din liceu, astfel încât singura mea activitate
didactică s-a redus la orele de practică pedagogică din timpul facultăţii. Spre norocul meu, am fost repartizată la
Editura Univers şi aşa am intrat în „universul” traducerii. În 1976, Ministerul
Culturii şi Ştiinţelor din Grecia oferea o bursă de studii celui care, în 2.000
de cuvinte, ar fi trimis cea mai convingătoare scrisoare cu tema „De ce vreau
să vizitez Grecia”. Deşi cunoştinţele mele erau modeste la acea vreme, se pare
că scrisoarea mea a convins juriul şi aşa am ajuns, în vara anului 1976, prima
dată în Grecia şi am urmat cursurile de vară ale Universităţii Aristotel din
Salonic. Aşadar, „aventura mea greacă” a împlinit anul acesta patru decenii. Progrese
reale în consolidarea cunoştinţelor de neogreacă am făcut însă numai cu
ajutorul lecturii şi prin intermediul traducerii.
Continuarea, pe b-critic.ro.
