Monday, September 5, 2016

Carte peste carte la Noaptea Literaturii Europene




Cea de-a VIII-a ediție Carte peste carte a început pe 5 septembrie și ține până vineri, 9 septembrie (inclusiv). În această săptămână, puteți dona cărți pentru Biblioteca orașului Târgu Frumos „Universul cunoașterii” în patru spații din București: Librăria Cărturești Verona, Casa Ion Mincu – sediul OAR, Spațiul Public European și Piua Book Bar. Biblioteca din Târgu Frumos, județul Iași, are nevoie, în special, de cărți și jocuri pentru copii și literatură pentru adolescenți și adulți. Haideți să punem, și de această dată, Carte peste carte și să reînnoim, împreună, fondul de volume necesar pentru cei peste 5.000 de elevi din Târgu Frumos!
Ediția este organizată în parteneriat cu Noaptea Literaturii Europene la București, eveniment al Reţelei Institutelor Culturale Naţionale din Europa (EUNIC).


Invităm, astfel, pasionații de literatură să ni se alăture în căutarea poveștilor în timpul Nopții Literaturii Europene la București, pe 9 septembrie, și să contribuie la răspândirea lor în mediile defavorizate prin proiectul Carte peste carte al Asociației Paspartu.
Cei care vor aduce volume – în cele patru spații menționate – la cea de-a V-a ediție a Nopții Literaturii Europene la București pentru dotarea Bibliotecii orașului Târgu Frumos, primesc la schimb o seară de lecturi din autori faini europeni, performance-uri, discuții, expoziții, proiecții și un after-party aniversar. Pentru programul complet al Nopții Literaturii Europene la București de pe 9 septembrie, accesați pagina de Facebook a evenimentului sau site-ul acestuia.
Vă promitem că veți descoperi că aveți toate motivele să ne fiți alături!
Cei care nu pot participa la Noaptea Literaturii Europene la București, dar vor să doneze cărți pentru Biblioteca Târgu Frumos, pot duce volumele la Cărturești Verona, Casa Ion Mincu, Spațiul Public European și Piua Book Bar începând de astăzi, 5 septembrie, și până vineri, 9 septembrie (inclusiv).

________________

Despre beneficiarii ediției a VIII-a Carte peste carte

Biblioteca orașului Târgu Frumos „Universul cunoașterii” se bucură de un interes deosebit în rândul comunității. Orașul Târgu Frumos are o populație școlară de aproximativ 5.325 elevi (există 5 școli gimnaziale și 4 licee în localitate). Prin urmare, majoritatea utilizatorilor bibliotecii sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 8 - 20 ani, dar sunt și utilizatorii de vârsta a treia foarte activi. Fondul de carte este depășit moral și alterat fizic (există, la ora actuală, cărți uzate fizic, ce aparțin anilor ’60-’80, păstrate în continuare din cauza solicitărilor numeroase); bugetul alocat este insuficient pentru a achiziționa cărți care să răspundă cerințelor cititorilor.
În dorința de îmbogățire și înnoire a fondului de carte, de a menține interesul și pentru a atrage noi cititori către serviciile oferite de bibliotecă, aceasta are nevoie, în special, de cărți și jocuri pentru copii și literatură pentru adolescenți și adulți.
________________

Despre proiectul Carte peste carte

Asociația Paspartu are două proiecte principale: publicația independentă Arte și Meserii și proiectul Carte peste carte.

Proiectul „Carte peste carte” este un eveniment anual sau bianual de strângere de cărți pentru instituţiile defavorizate din punct de vedere al fondului de carte. Proiectul, organizat de Asociația Paspartu din 2010, a strâns, în cele șase ediții, peste 11.000 de cărți pentru Biblioteca din Băicoi, afterschool-ul din Clinceni, Centrul de Plasament din Alexandria, Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus, Asociația „Sfânta Ana” și comunitatea din Ponorâta, Maramureș, Liceul Teoretic „I.C. Drăgușanu”, Victoria, judeţul Brașov, 4 centre culturale din mediul rural din județul Sibiu.
Pentru orice informații, vă stăm la dispoziție pe adresa de e-mail contact@cartepestecarte.ro sau pe pagina de Facebook a campaniei.

________________

Despre Noaptea Literaturii Europene la București

Noaptea Literaturii Europene la București este un proiect al clusterului EUNIC România (Reţeaua Europeană a Institutelor Culturale Naţionale), sprijinit de Reprezentanța Comisiei Europene şi organizat de: Forumul Cultural Austriac, Centrul Ceh, Goethe-Institut, Fundaţia Culturală Greacă, Institutul Italian de Cultură, Institutul Polonez din București, Ambasada Portugaliei la București/ Camões, I.P., Institutul Cultural Român, Institutul Cervantes, Centrul Cultural Turc Yunus Emre din București, Institutul Balassi - Institutul Maghiar din Bucureşti.

Parteneri: Noaptea Literaturii Europene la București, Piua Book Bar, Casa Ion Mincu – Sediul Ordinului Arhitecților din România, Cărturești.

Parteneri media: RFI România, News.ro, Știrile TVR, Radio România Cultural, Ziarul Metropolis, Observator cultural, Suplimentul de cultură, Ceașca de cultură, SUB25.ro, Bookaholic, Bookblog, Booktopia, Semne bune, Filme și Cărți, Blogul unei cititoare de cursă lungă, LiterNet, Gratuitor.ro, Literatura pe tocuri, IQads. 

No comments:

Post a Comment