Celebru pentru modul original în care
combină elementele tradiţionale ale muzicii grecești cu cele pop, Antonis Remos
va fi prezent în România, într-un spectacol-eveniment care va avea loc la Sala
Palatului, în data de 20 octombrie. Evenimentul este organizat de „Vreau Bilet”,
cu sprijinul Uniunii Elene.
Antonis Remos va conduce publicul din
România, prin acordurile muzicii sale, în atmosfera inconfundabilă a Greciei.
Hituri dance, balade, demonstraţii impresionante de compoziții populare vor
face parte din playlist-ul
concertului de la Sala Palatului.
Devenit faimos pentru albumele Kardia mou min anisihis (2002), Mia Anapnoi (2003), Klista ta stomata (2011) şi Mia
nihta mono (2001), câştigător în două rânduri al unui disc de platină,
Antonis Remos a impresionat – în turneele sale în Europa şi America – atât prin
hiturile sale dance, cât şi prin interpretarea sensibilă a baladelor.
Născut în Germania, Remos se mută la
Salonic la vârstă de 12 ani, împreună cu părinţii săi. Experienţa reîntoarcerii
în ţara despre care auzise atâtea de la rudele sale a adăugat o sensibilitate aparte
pieselor lui Remos, prin intermediul căreia artistul reuşeşte să stabilească o
legătură puternică şi profundă cu publicul. La primul său concert de la Atena,
cântăreţul a fost imediat remarcat de Sony Music, iar primul album, Ti imouna gia sena, a fost convertit
imediat într-un disc de platină. Succesul a fost imediat, iar piesele de pe
acest album au devenit hituri în scurt timp. Mari nume ale lumii muzicale
greceşti, precum Dimitris Mitropanos şi compozitorul Marios Tokas, au fost onoraţi să urce pe aceeaşi scenă cu
Antonis Remos.
Anul 2008 i-a adus celebrei voci pop a
Greciei recunoaşterea internaţională. Remos a încântant publicul de pe trei
continente – Africa, Australia şi America de Nord – cu piesele sale,
interpretatate într-un stil inconfundabil. În anul următor, turneul european
l-a adus pe Remos pe scenele din Belgia, Germania, Olanda şi Marea Britanie. În
urmă cu doi ani, Antonis Remos a cântat alături de Julio Iglesias într-un
spectacol susţinut pe insula Mykonos. Cei doi cântăreţi au interpretat în duet My Way, piesa lui Frank Sinatra, oferind
publicului un moment cu totul special.
Biletele la concertul din 20 octombrie au
preţuri de 300 RON, pentru categoria Golden VIP, 250 RON, la categoria VIP,
200, 150, 100 şi 80 RON, la celelalte categorii.
No comments:
Post a Comment