Wednesday, November 24, 2010

Festivalul Internațional de Film de la Thessaloniki

Priviri spre Balcani


Secțiunea ”Priviri spre Balcani”, din cadrul celei de-a cincizeci și una ediții a Festivalului Internațional de Film de la Thessaloniki, prezintă cele mai importante filme balcanice, precum și un omagiu-surpriză închinat faimoasei Școli de Benzi Desenate de la Zagreb.

Participă filme semnate de cineaști consacrați din Balcani: Aurora, în regia românului Cristi Puiu, Kıskanmak/ Invidia (2009), în regia lui Zeki Demirkubuz, care investighează numeroasele fațete ale invidiei, și Cirkus Columbia, în regia lui Danis Tanovic (Bosnia), propunere oficială a Bosniei-Herțegovinei pentru Premiul Oscar, la Secțiunea ”Cel mai bun film într-o limbă străină”. În paralel, sunt prezentate noi creații cinematografice din Bulgaria, Croația, România, Serbia, Slovenia etc.


Într-o lume a antitezelor, a descompunerii și a frumuseții, cineaștii balcanici își construiesc poveștile în jurul reconfigurării modelului familial, după destrămarea formei tradiționale a familiei, privită ca nucleu al societății.

Un exemplu caracteristic este reprezentat de filmul lui Oleg Novkovic, Beli beli svet/ Albă, albă lume, cu subtitlul Opera minerului. În ritmul tărăgănat de tango al compozitorului Boris Kovac, cântece de jale răsar din melancolia Balcanilor, interpretate de personaje învinse, decimate, care se chinuiesc să își găsească echilibrul și sensul vieții, care se agață de toate și de toți pentru a merge mai departe. Scenariul este semnat de scriitoarea și poeta Milena Marcovic și se focalizează asupra vieților risipite ale eroilor, oglindind rămășițele unei societăți descompuse, așa cum este aceasta descrisă pe fondul orașului Bor din Serbia de Sud.

În același oraș industrializat, în Bor, se desfășoară și acțiunea filmului Tilva Roš (participare la Crossroads, 2008), primul film de lungmetraj al lui Nikola Ležaić (Serbia). În pragul maturizării, personajele din Tilva Roš își dispută un loc în lumea adulților, în vreme ce se agață de spontaneitatea vârstei lor, refuzând să piardă ceea ce-i definește.


Un loc discret, nu numai îm cadrul noului cinematograf românesc, dar și în plan internațional, le revine lui Florin Șerban și filmului său premiat cu ”Ursul de Aur” (Berlin), Eu când vreau să fluier, fluier (nominalizat la Premiile Oscar). Șerban desființează hotarele geografice pe care singur le trasează, și anume pușcăria, și își psihanalizează personajul prin intermediul unei povești de iubire și al unei drame de familie. Viitorului sumbru care i se deschide tânărului său erou, regizorul opune un prezent care funcționează uneori ca o clepsidră, alteori, ca un scut de apărare. Un cinema strălucit, realist, un pendul sentimental, care bate între distrugere și speranță.

Impresionant este și debutul cinematografic al turcului Seren Yüce, Cogunluk/ Majoritatea. Făcându-și ucenicia pe lângă Fatih Akin și Yesim Ustaoglu, Yüce înoată în ape adânci, străduindu-se să facă anatomia societății turcești contemporane, printr-o critică acerbă adusă structurilor anacronice ale acesteia. Prin intermediul unei istorii a maturizării, văzută prin ochii unui tânăr băiat, fiul unei familii burgheze, filmul reprezintă un studiu despre responsabilitatea individuală și colectivă, despre inerția unui singur individ în fața unui mediu aflat într-o tot mai rapidă schimbare.

Tot din Turcia este și ultimul – și cel mai matur – film regizat de Reha Erdem, Kosmos/ Lume. Filmul, cu o imagine impecabilă, vine în opoziție cu mica lume putredă a eroilor săi, într-un oraș de graniță uitat de timp. Acolo va ajunge personajul principal al lui Erdem, un scamator cu harul de a vindeca trupul, dar nu și sufletul.


Românul Răzvan Rădulescu semnează scenariul filmului de debut al regizorului bulgar Dragomir Sholev, Podslon/ Refugiul. Familia, prăpastia dintre generații, inerția și lipsa esențială a comunicării traversează tematic filmul, care îl are drept erou principal pe Radu, un tânăr în vârstă de 12 ani, aflat la vârsta maturizării.

Festivalul Internațional de Film de la Thessaloniki se desfășoară în perioada 3-12 decembrie.

Comunicat de presă:

greacă:

http://www.filmfestival.gr/default.aspx?lang=el-GR&loc=1&&page=607&newsid=1375

engleză:

http://www.filmfestival.gr/default.aspx?lang=en-US&loc=1&&page=607&newsid=1375

No comments:

Post a Comment