Wednesday, December 1, 2010

Nikos Kavvadias




Nikkos Kavvadias, poetul mărilor și al iubirii neîmplinite - 100 de ani de la nașterea sa




Prin această expoziție, Fundația Culturală Greacă își propune să-l prezinte publicului din România pe poetul grec Nikos Kavvadia (1910-1975). În istoria literară a Greciei, Kavvadias este poetul mărilor, al iubirii neîmplinite, dar el este, totodată, o personalitate originală a cărei ființă izvorăște din legăturile dintre marinari și femeile din porturi, dintre oameni proveniți din medii sociale diferite.
Un Ulise modern. Singura diferență fiind aceea că poetul Kavvadias nu a visat niciodată la întoarcerea pe uscat, nu și-a căutat propria Ithaka. Dimpotrivă, și-a dorit să fie înmormântat "într-o mare adâncă, în Indiile îndepărtate", dorință neîmplinită însă, fiindcă și-a dat ultima suflare pe uscat. Telegrafistul de pe cargoboturi, poet și scriitor al rătăcirii, îndrăgostit de mare, de porturi și de femeile care adastă acolo, prieten și frate cu marinarii de pe vapoare, nu se numără printre poeții care au slăvit Grecia, peisajele, istoria sau oamenii patriei sale. Nu se referă la condițiile istorice din țara sa (1930-1970), cu excepția a două sau trei poeme, dar și acestea necuprinse în plachetele de poezie publicate.



E de negăsit pe Maree Egee sau pe vreo insulă grecească. Kavvadias este într-o permanentă mișcare. Se află undeva între Peru și Orientul Îndepărtat, în Africa și în Europa de Vest. Se confruntă cu forțele naturii, cu oameni de pretutindeni, cu dorințele și visele acelora care au patrie doar corabia, între cer și mare, străin prin porturile de pe uscat.
Textele sale, un material poetic biografic cu vădită teatralitate, se disting prin caracterul lor internațional, cosmopolit și prin influențele sale interculturale. În versurile sale pot fi găsite referințe la picturile în ulei ale lui Goya, la figurile lui Modigliani, la tablourile lui Giorgione. Alături de acestea, există numeroase poeme care trimit la Lorca și la Che Guevara.



În cadrul expoziției există scene din viața și călătoriile lui N. Kavvadias, fotografii cu oameni și porturi care apar în poemele lui. Printre acestea, sunt incluse poezii și texte - toate traduse în limba română -, într-o încercare de a-l apropia pe vizitator de poezia lui Marabou (diminutiv atribuit poetului de către prietenii săi, după titlui poemului omonim).



Expoziția este completată de date biografice, de o cronologie, de bibliografie și de o colecție a volumelor publicate în Grecia (Editura Agra), de studii despre opera poetului, precum și de material optico-acustic cu poemele puse pe muzică.

Alte evenimente

Proiecția documentarului realizat de către Katerina Patroni, Cu privirea îndreptată spre uscat, care este inspirat de opera lui Nikos Kavvadias și prezintă viața marinarilor pe vapor. Totodată, va fi proiectat filmul O țigară în timpul cartului realizat de Anais Konsta și Yannis Theodorakopoulos

6 decembrie 2010 - 6 februarie 2011

No comments:

Post a Comment