Friday, October 9, 2015

Wednesday, October 7, 2015

Noaptea Literaturii 2015


Evenimente grecești în octombrie


Poveste fără nume, 14 octombrie 2015


Dragi prieteni,
Recent înființata Asociație Culturală Greacă din România NOSTOS vă invită la spectacolul „Poveste fără nume”, organizat în colaborare cu Fundația Culturală Greacă, cu sprijinul Ambasadei Republicii Elene la București și al Camerei de Comerț a Greciei. Spectacolul are ca punct de plecare piesa de teatru omonimă a lui Iakovos Kambanellis, iar muzica îi aparține lui Manos Hatzidakis, căruia îi este dedicat acest prim eveniment al nostru.
Tema piesei este una de actualitate. Textul lui Kambanellis satirizează și persiflează situația jalnică a unui popor care și-a ales conducători nepotriviți, a așteptat ajutor din afară și nu s-a folosit de propriile forțe și de resursele țării sale pentru a-și asigura bunăstarea și libertatea.
La realizarea spectacolului participă cinci dansatori români, care, prin mișcările lor, transmit mesajul piesei lui Kambanellis. De asemenea, din distribuție fac parte zece greci, care alcătuiesc corul și joacă rolurile principale, interpretând totodată cântecele lui Manos Hatzidakis.
Partea narativă este asigurată de Afroditi Ioannidou, care deopotrivă semnează regia spectacolului și adaptarea textului. Mișcarea scenică și coregrafia îi aparțin Amaliei Strinopoulou. Stella Goutsanou s-a îngrijit de conducerea corului și de ilustrația muzicală.
Sperăm ca acesta să fie primul spectacol dintr-un șir de evenimente ce vor urma, reprezentând un imbold pentru mobilizarea și reînsuflețirea prezenței culturale a grecilor din București, precum și o punte de colaborare între români și greci.
Noi, grecii care trăim în afara hotarelor patriei noastre, putem astfel să ne adunăm laolaltă, să ne cântăm cântecele, să reînviem tradițiile și să ne mândrim de calitățile noastre, să învățăm din propriile greșeli și să încercăm, prin toate puterile noastre, să punem pe picioare această țară atât de înzestrată. Totodată, dorim să învățăm cât mai multe de la oamenii țării care ne găzduiește, să ne apropiem de ei, să schimbăm idei și sentimente, să le cunoaștem obiceiurile și să realizăm, în cele din urmă, o osmoză creatoare.
Acesta este și sensul numelui asociației noastre. Așadar, vă invităm să vă alăturați efortului nostru de a crea punți între România și Grecia.
Spectacolul are loc la Arcub (Str. Batiște 14), miercuri, 14 octombrie, ora 20.00.
Va fi disponibil un rezumat în limba română al spectacolului.

Preț bilet: 25 lei
Vă așteptăm!

Amalia Strinopoulou


Noaptea Literaturii 2015


Sunday, October 4, 2015

FCG la Animest 2015



La cinci ani după proiecția primului lungmetraj de animație realizat de Walt Disney, caricaturistul grec Stamatis Polenakis a creat primul scurtmetraj animat intitulat Ducele povestește (3,5 min, alb-negru), care era o satiră antifascistă îndreptată împotriva lui Mussolini. Greek Animation, ASIFA Hellas și Fundația Culturală Greacă sărbătoresc, în cadrul festivalului Animest, cei șaptezeci de ani scurși de la creația lui Polenakis, încercând să trasese o scurtă istorie ilustrată a primilor ani din cinematografia animată grecească.

Proiecția filmelor va fi prefațată de o scurtă conferință susținută de istoricul și criticul de film Vasilios Kroustallis, reprezentant al BE THERE! CORFU ANIMATIONFESTIVAL și membru în consiliul ASIFA Hellas.


10 octombrie 2015, ora 18.30, Re: Animation Hub, Carol 53

Programul proiecției:

Ducele poveștește (1942/1945)
Regia: Stamatis Polenakis

Ssst... (1971)
Regia: Thodoros Marangos

Linia (1973)
Regia: Ν. Myrmiridis și Y. Koutsouris

Plimbarea (1979)
Regia: Stratos Stasinos

Gaura (1983)
Regia: Iordanis Ananiadis

Cosmos (1987)
Regia: Dimitris Karathanasis

Greierele și furnica (1988)
Regia: Al. Papadatos

Miros de oraș (Odeur de Ville) (1994)
Regia: Yorgos Sifianos

35&50 (1997)
Regia: Spyros Rasidakis




Noaptea Literaturii 2015


Anul acesta, Fundația Culturală Greacă va merge în vizită la Institutul Astronomic al Academiei Române (Str. Cuțitul de Argint 5), unde actrița Cerasela Iosifescu va citi un fragment din romanul Da al Margaritei Karapanou.


Margarita Karapanou (1946-2008) este fiica scriitoarei Margarita Lymberaki şi a poetului și avocatului Yorgos Karapanou. Romanele Cassandra şi lupul, Somnambulul şi Rien ne va plus, publicate în Grecia, au fost traduse în Franţa, Anglia, SUA, Suedia, Israel, Germania, Olanda şi Italia. Romanul Somnambulul a fost încununat la Paris cu Premiul pentru cel mai bun roman într-o limbă străină (1988). Alte cărți publicate: Da, Lee şi Lou, Mama, Nu cumva? şi Viaţa este cumplit de imprevizibilă. Fragmente din opera Margaritei Karapanou au fost cuprinse în antologii şi în reviste literare importante.



„Zilele de sâmbătă îmi plac tare mult. Seamănă cu o procesiune și îți dau siguranța unei repetiții. După-amiezile, mă duc la cinema cu prietena mea apropiată, Marie-France Ionesco, fiica lui Ionesco. Ne duce soția lui, Rodica. Înainte să plecăm de la ei de-acasă, Ionesco cercetează în detaliu hainele pe care le poartă Marie-France. Adesea, o obligă să-și schimbe cămașa sau pălăria, vrea – după cum spune – să fie culorile ton sur ton. Inspecția asta mi se pare că ține ore în șir, în fiecare sâmbătă. E ca și cum Ionesco ar pregăti-o pe Marie-France să treacă de inspectorul de frontieră. Rodica e foarte drăgălașă, scundă și se îmbracă de obicei ca un marinar. Ciorapi albi scurți, pantofi negri de lac, șapcă marinărească, niște gulere mari, albe, ciudate. Țin mult la ea. [...] Eu și Marie-France scriem romane polițiste. În zilele de sâmbătă, după cinema, vine la mine acasă și ne citim una alteia ceea ce am scris în timpul săptămânii. Dar se întâmplă ceva bizar: nu putem „intra în subiect”. Eroii noștri rătăcesc dintr-o cafenea într-alta, poartă conversații nesfârșite cu clienții, în legătură cu varii subiecte, cititorul nu poate înțelege dacă eroii noștri sunt criminali sau polițiști, textele noastre păreau un fel de Nouveau Roman, dacă am fi știut pe-atunci ce înseamnă asta. [...] Nu este întâmplător că am devenit scriitoare. Încă de mică, lupta cu pagina goală a devenit o obsesie pentru mine.”

Fragment din romanul Da de Margarita Karapanou, Editura Okeanida, 1999

Traducere de Claudiu Sfirschi-Lăudat


Cerasela Iosifescu, actriță de teatru și film. Evoluează pe scena Teatrului Nottara din București și, din 2002, pe aceea a Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova.


*****

Noaptea Literaturii Europene este o sărbătoare a lecturii, a poveștilor care călătoresc și cu ajutorul cărora călătorim.
Pentru data de 9 octombrie, între orele 19.00 și 24.00, rețeaua de institute culturale EUNIC din București pregătește cea de-a patra ediție a Nopții Literaturii Europene în două spații spectaculoase: Institutul Astronomic al Academiei Române și Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”.
Fragmente de literatură contemporană de ficțiune, teatru, cronică, studii vor putea fi ascultate în lectura actorilor, scriitorilor, muzicienilor, profesorilor și jurnaliștilor invitați.
Un adevărat „Ceremonial nocturn”, după cum este și titlul propus de Valonia-Bruxelles, maestru de ceremonii Gilda Comârzan, va fi la Institutul Astronomic, unde, dacă este senin, vom fi împreună cu Laboratorul de teatru din București sub „Clar de stele german”, auzind de la Florin Busuioc și despre ce e „În capul italienilor”, cum se poate rescrie povestea lui Pinocchio în franceză, din ce e făcută o „Casă de zi, casă de noapte” poloneză – Voicu(l) Rădescu trebuie să știe, numărând „Cele șapte biserici” din Cehia pe ritmul duo-ului experimental ORTOLAN și auzind un concis „Da” grecesc de la Cerasela Iosifescu.
Dinspre Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” se aude „O îndepărtată alarmă aeriană maghiară”, ne spune A.G. Weinberger și un întreg grup de actori intrigați de „Băiatul care a furat calul lui Attila” din Spania, nu foarte departe de Smaranda Caragea, care știe tot felul de picanterii despre „Amantele” din Austria, astfel sigur veți ajunge la „Povestiri cu final schimbat” românești, ne asigură Andreea Vasile și Emilian Oprea; tot la Muzeu se discută englezește și despre „Teoria universală – originea și soarta universului” cu Alexandru Mironov și Cristian Român aproape de „Casa tăcerii” din Turcia, de unde se aude totuși Elias Ferkin, în timp ce Marius Chivu vă explică traseul pentru „Cinci plimbări prin cartier” portugheze.
Publicul este invitat să facă în seara de 9 octombrie o plimbare prin Parcul Carol între Institutul Astronomic și Muzeul Național Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida” ca să descopere poveștile, cititorii și două locuri pline de personalitate.
Parteneri media: Igloo, Observator Cultural, Metropotam, Editura All, România Pozitivă, LiterNet, Modernism.ro.

Tuesday, September 15, 2015

Cursuri de limbă greacă 2015



Cursuri de limbă greacă


5 octombrie – 2 decembrie 2015

Perioada de înscriere:
21 septembrie – 2 octombrie (în zilele lucrătoare)
Perioada cursului:
5 octombrie – 2 decembrie 2015 (18 lecții/ 36 de ore, cu o frecvență de două lecţii a câte două ore/ săptămână)
Adresă: Fundația Grigoriade, Str. Corbeni nr. 25, sector 2, Bucureşti, România (în apropierea Cinematografului Europa)
Taxă: 600 RON

Nivel începător: 

A1 
Luni și Miercuri, 18.00-20.00 (15 locuri)
A2 
Luni și Marți, 18.00-20.00 (15 locuri)
A3 Luni și Miercuri, 18.00-20.00 (15 locuri)

Etapele înscrierii: 
1. Solicitarea Formularului de inscriere prin e-mail.
2. Completarea formularului și trimiterea acestuia, în termen de o zi de la primire, la adresa de e-mail fundatiaculturalagreaca@gmail.com, cu subiectul: „Înscriere curs + numele solicitantului”.
3. Plata taxei de curs (600 RON) și trimiterea dovezii plății, în termen de 48 de ore de la trimiterea formularului, la adresa de e-mail de mai sus, cu subiectul: „Dovadă plată + numele solicitantului”.
NOTĂ: În cazul în care nu se va face dovada plății în 48 ore, se pierde locul reținut în urma trimiterii formularului completat.

Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile pentru o grupă și în ordinea primirii formularelor de înscriere confirmate de dovada plății.

Detalii plată:

Fundația Culturală Greacă
Bd. Pache Protopopescu 6, sector 2, București, România
Cont: 100031841313 - IBAN: RO44BRMA0530012416500000
deschis la Banca Românească, Filiala Calea Victoriei
CIF: 23989271

________________

Μαθήματα ελληνικών
5 Οκτωβρίου – 2 Δεκεμβρίου 2015

Περίοδος εγγραφής: 
21 Σεπτεμβρίου – 2 Οκτωβρίου (τις εργάσιμες μέρες) 


Διάρκεια: 5 Οκτωβρίου – 2 Δεκεμβρίου 2015 (18 μαθήματα/ 36 ώρες - δύο μαθήματα ανά εβδομάδα) Διεύθυνση: Ίδρυμα Γρηγοριάδη, Οδός Corbeni 25, Βουκουρέστι (κοντά στον Κινηματογράφο Europa)
Δίδακτρα: 600 lei

Τμήμα αρχαρίων 

Α1 
Δευτέρα και Τετάρτη, 18.00-20.00 (15 θέσεις)
Α2 
Δευτέρα και Τρίτη, 18.00-20.00 (15 θέσεις)
Α3 
Δευτέρα και Τετάρτη, 18.00-20.00 (15 θέσεις)

Παρακαλούμε να μας γράψετε στο e-mail και να μας ζητήσετε τη φόρμα εγγραφής. Ύστερα από τη συμπλήρωση της φόρμας, παρακαλούμε να πληρώσετε σε 48 ώρες τα δίδακτρα στο παρακάτω λογαριασμό:

Fundația Culturală Greacă

Bd. Pache Protopopescu 6, sector 2, București, România 
Cont: 100031841313 - IBAN: RO44BRMA0530012416500000 deschis la Banca Românească, Filiala Calea Victoriei 
CIF: 23989271