Antigona, o altă viziune
Antigona este protagonista tragediei omonime a lui Sofocle, reprezentată pentru prima oară la Atena în 442 î.Hr., dar este, de asemenea, o figură mitică și literară care apare în numeroase reinterpretări, din antichitate și până astăzi. De la Euripide la Seneca, până la Vittorio Alfieri și literatura franceză din secolul al XVI-lea, mulți autori s-au confruntat cu personajul, reelaborat și reînnoit în raport cu contextul teritorial și cultural.
Arhetip feminin de o valoare deosebită, Antigona reprezintă un simbol al luptei și al rebeliunii, al curajului și determinării, al eroismului și generozității, o imagine a unei femei moderne și emancipate, al cărei mit supraviețuiește până în epoca contemporană ca model universal recunoscut dotat cu virtuți excepționale, ceea ce o face un personaj unic, mereu actual. „Antigona ilustrată” oferă un portret - realizat prin folosirea de surse literare și, mai ales, iconografice – al eroinei sofocleice, un subiect drag în special picturii neoclasice italiene și franceze, prerafaeliților englezi și, în general, artiștilor europeni de la sfârșitul secolului al XVIII-lea până în epoca contemporană. Tocmai imaginile sunt cele care îl ghidează pe cititor și îl introduc în istoria Antigonei, fixând și rezumând drama cu ajutorul a cinci nuclee tematice: relația cu tatăl, Oedip și acea pietas filială; Antigona, figură de eroină solitară; ciocnirea dintre Eteocle și Polinice și rolul de mediator jucat de aceasta; nevoia de a-l onora pe Polinice, rămas fără o demnă înmormântare; apropierea și ruptura în ceea ce privește relațiile de familie. Analiza acestor argumente pune în evidență rolul exemplar al Antigonei în cadrul evenimentelor povestite, fie că aceasta devine sprijin pentru un Oedip orb și obosit, fie că joacă un rol de arbitru în lupta pentru putere a celor doi frați, fie ca susținătoare convinsă a propriilor acțiuni în numele iubirii și legii naturale. În plus, atenția acordată personajului de către artiștii secolului al XX-lea și cei activi mai recent (printre alții, Savinio, Cambellotti și Baumgartner) atestă longevitatea și marea difuziune spațială a unui subiect care se extinde din Europa spre Statele Unite. Valoarea sa arhetipală supraviețuiește ca purtător de semnificații profunde, ancestrale, care au devenit parte a umanității și, prin urmare, mitice.
Valentina Motta aduce în prim-plan o „Antigonă ilustrată”, un volum distins cu premiul Il Canto di Dafne, o recunoaștere pentru o tânără autoare care ne propune deja un alt titlu la fel de atrăgător: „Alcesti illustrata. Fortuna di un mito” (&MyBook, 2020).
Prezentare de Elena Dumitru
Universitatea Sapienza, Roma
